Grădina britanică din secolul al XVIII-lea avea camere de grădină distincte, care puteau fi folosite pentru a cultiva plante aromatice. Acestea erau amenajate după un model geometric, posibil influențate de designul indian din acea perioadă. Dacă ar trebui să aleg o plantă medicinală autohtonă care era populară în epoca victoriană, aceasta ar trebui să fie valeriana (Valerianaofficinalis sau rădăcina All-Heal). Potrivit folclorului, cel mai valoros atribut al plantei era următorul: "Bărbaților care încep să se bată, iar când vrei să-i oprești, dă-le suc de valeriană și pacea se va face instantaneu". Este surprinzător faptul că planta era atât de populară datorită celor cinci componente alcaloidale ale sale. Era descrisă în literatura de specialitate ca fiind un puternic nervin, antispasmodic, stimulent și carminativ.
Centrele nervoase
Acționează ca un sedativ al centrilor nervoși superiori în afecțiuni precum dansul Sfântului Vitus, nervozitatea și tendințele isterice (feminine). Supradozajul ar putea avea efecte adverse asupra unor pacienți, în timp ce alții pot experimenta o stupoare temporară de valeriană. Valeriana a fost folosită ca aditiv la picăturile de holeră de către familiile engleze care călătoreau în străinătate. De asemenea, a fost amestecată cu chinină pentru a crește eficiența acesteia împotriva malariei. Valeriana este cel mai frecvent utilizată pentru a induce somnul. Ea oprește cursele minții de la neîncetat. De asemenea, încetinește și întărește bătăile inimii. A fost folosită ca tratament pentru multe afecțiuni, inclusiv convulsii, medicament pentru tuse, momeală pentru șobolani, convulsii, crup, convulsii, convulsii și vânătăi.
Una dintre problemele legate de cultivarea valerianei în grădină a fost atracția irezistibilă pe care o exercită asupra pisicilor din zonă. Planta este atât de dependentă încât pisicile vor sta cât mai aproape de ea. Multe rășini și condimente noi și exotice obținute din comerțul maritim au devenit adaosuri populare pentru dulapurile de medicamente și dulapurile magazinelor. Importul din India și Orientul Mijlociu, smirna (Commiphora molmol), a fost unul dintre aceste produse.
Știați că?
Smirna era folosită în mod obișnuit pentru tratarea gutei. Acum se știe că smirna poate scădea grăsimile din sânge, reduce colesterolul și trigliceridele în tratamentul bolilor coronariene. Acest lucru se datorează ceteroidului său. Este un tonic amar și un puternic antiinflamator, ceea ce îl face un adaos perfect în tratamentul gutei. Datorită combinației sale de calități antiinflamatorii și antiseptice, utilizarea sa stabilă este folosită în principal pentru tratarea infecțiilor, cum ar fi ulcerele gingivale, infecțiile dentare și rănile deschise. Literatura de specialitate actuală din studiile clinice identifică constituenții acestor acțiuni și avertizează împotriva oricăror proprietăți hipoglicemiante.
Comerțul cu bunuri empirice a făcut din smirnă un element de bază în dulapurile medicale, chiar dacă nu era o plantă comună în Marea Britanie. Valeriana era o plantă obișnuită și se potrivea foarte bine pentru cămările tradiționale de plante de grădină. Cercetările noastre științifice au confirmat că este eficientă în cazul tensiunii nervoase ușoare și al insomniei. S-a constatat că are o eficacitate egală cu cea a benzodiazepinelor într-un studiu randomizat dublu-orbit. Cu toate acestea, diferența a fost evidentă atunci când pacienții cu valeriană nu au raportat simptome de mahmureală. Sfatul modern este să nu luați valeriană dacă folosiți alte sedative, deoarece efectele pot fi potențate.
Ulei de busuioc
Busuiocul provine din cuvântul grecesc Basilicum, care înseamnă "rege" sau "regal". Busuiocul este o mică plantă anuală care poate crește până la 1 metru (3 picioare), în înălțime. Busuiocul este o plantă perenă cu tulpina groasă, cu frunze mari, luxuriante și flori mici, delicate, de culoare roz. Culoarea tulpinilor, a frunzelor și a frunzelor de busuioc poate varia de la un verde strălucitor, radiant, până la un purpuriu profund, închis (denumit busuioc opal închis). Această variație uimitoare a culorii poate fi atribuită cu ușurință numeroșilor ani de polenizare încrucișată care a dus la un număr mare de specii, soiuri și forme. În prezent, există peste 50 de specii și 60 de soiuri de Ocimum Basilicum L.
Aceasta include Ocimum basilicum L., cunoscut și sub numele de busuioc de copac. Acesta poate crește până la înălțimi de 2 sau 3 metri (6-9 picioare). Ocimum citriodorum vis este un alt tip comun de busuioc. Din cauza mirosului său puternic de lămâie, această formă este adesea numită busuioc de lămâie. Ocimum Kilimandscharicum, un alt busuioc, este, de asemenea, disponibil. Acest busuioc este o specie nativă americană și este adesea numit busuioc camforat sau busuioc albastru african din cauza camforului din ulei. Constituenții chimici ai altor tipuri de busuioc pot fi deosebiți prin măsurarea lor.
Produse chimice
Acestea sunt discutate în secțiunea "Din punct de vedere chimic". Uleiul de busuioc poate conține constituenți biologic activi, care ar putea fi antibacterian, insecticid sau antifungic. Se crede că poate ajuta în cazul bronșitei și al altor afecțiuni, cum ar fi astmul, răcelile. Spitalul Universitar Landspitali, Islanda, a efectuat un studiu amănunțit cu privire la eficacitatea uleiului de busuioc în tratarea infecțiilor urechii. Aceștia au descoperit că vaporii de ulei de busuioc pot pătrunde în timpan și pot ajunge în urechea medie. Ei au făcut acest lucru testând uleiul de busuioc împotriva unui placebo pe șobolani. Ei au descoperit că 81% dintre animale au obținut rezultatele dorite și că infecția nu mai era prezentă.
Busuiocul este o notă de vârf (sau de căpătâi) în parfumerie. Notele de vârf sunt adesea primele care sunt recunoscute și se evaporă rapid. Aceste uleiuri esențiale sunt revigorante și stimulante din punct de vedere mental. Busuiocul are o aromă ușoară, curată, dulce, piperată și ușoară. Aroma dominantă sau principală este descrisă ca fiind nota de mijloc (sau de inimă). Aceste uleiuri esențiale pot fi descrise ca fiind mirosuri picante sau înflorite. Parfumurile de jos (sau de bază) sunt cele care rămân după ce toate celelalte parfumuri au fost eliminate. Aceste uleiuri esențiale au mirosuri dulci, pământii. Uleiul de busuioc conține mulți compuși chimici, inclusiv 1,8-cineol; alfa terpineol; ss-pinen și camfen. Nivelurile bogate de metilchavicol, eugenol, linalool și camfor sunt unele dintre cele mai benefice componente din uleiurile de busuioc.
Concluzie
În mod tradițional, uleiul de busuioc de cea mai bună calitate a fost produs în Europa, în special în Bulgaria și în regiunea mediteraneană. Uleiul de busuioc din Europa este superior, deoarece conține niveluri ridicate de linalol, metil chavicol și alte uleiuri esențiale. Uleiurile tradiționale bulgare sunt bogate în metil-cinnamat, respectiv eugenol. Busuiocul dulce (sau busuiocul sfânt) este o sursă tradițională de eugenol. Acesta poate fi găsit în Malaezia, Australia, India și în alte părți din vestul Asiei. Busuiocul cultivat în Africa și Indiile de Est, Belgia (fostul Ocimum Americanum L., în prezent Ocimum Canum Sims. Pentru că au un conținut ridicat de metil-cinnamat, este bine cunoscut. Ocimum gratissimum l. este numit uneori busuioc de copac, datorită mirosului său lemnos. Este originar din Asia de sud-est și are un nivel ridicat de fenol de eugenol. Uleiul de busuioc poate fi folosit în combinație cu: bergamotă (piper negru), lemn de cedru, ghimbir, lemn de cedru și fenicul. Busuiocul (Ocimum basilicum) nu face obiectul unor măsuri de precauție, dar unele soiuri de busuioc conțin clorură de metil, care a fost identificată ca fiind un potențial cancerigen în doze mari.
Care sunt componentele alcaloidale găsite în plantele medicinale?
Componentele alcaloide sunt compuși naturali care pot fi găsiți în diferite plante utilizate în fitoterapie. Aceste componente au diverse activități biologice și pot contribui la efectele terapeutice ale remediilor naturiste.
Cum se utilizează smirna în medicina naturistă?
Smirna este o rășină obținută din arborele Commiphora și a fost utilizată în medicina naturistă timp de secole. Este frecvent utilizată ca ingredient în creme și unguente topice datorită calităților sale antiinflamatorii și antiseptice.
Care este diferența dintre busuioc și busuioc dulce în fitoterapie?
Busuiocul și busuiocul dulce sunt amândouă ierburi populare folosite în fitoterapie. Deși fac parte din aceeași familie de plante, busuiocul dulce (Ocimum basilicum) este cea mai cunoscută varietate, cunoscută pentru utilizările sale culinare. Pe de altă parte, busuiocul se poate referi la diverse alte specii din aceeași familie de plante care pot avea proprietăți și aplicații diferite în fitoterapie.
Cum sunt utilizate uleiurile esențiale în medicina naturistă?
Uleiurile esențiale sunt extracte de plante foarte concentrate care au fost utilizate în medicina naturistă pentru proprietățile lor terapeutice. Acestea pot fi utilizate în diverse moduri, inclusiv prin inhalare, aplicare locală sau prin aromaterapie. Uleiurile esențiale derivate din plante precum lavanda, arborele de ceai și menta sunt utilizate în mod obișnuit în medicina naturistă.
Care sunt calitățile antiinflamatorii și antiseptice ale plantelor medicinale?
Medicina pe bază de plante cuprinde o gamă largă de plante care posedă calități antiinflamatorii și antiseptice. Multe plante, cum ar fi turmericul, ghimbirul și aloe vera, au fost utilizate în mod tradițional pentru proprietățile lor antiinflamatorii. În plus, plante precum eucaliptul, cimbrul și calendula prezintă calități antiseptice, ceea ce le face benefice pentru diferite afecțiuni ale pielii și pentru vindecarea rănilor.